Acasa | Actualitate | Primarul Toma a fost luat peste picior la Curtea de Apel Ploieşti

Primarul Toma a fost luat peste picior la Curtea de Apel Ploieşti

ttttt

Este clar pentru toată lumea că actualul primar al Buzăului, omul de afaceri Constantin Toma, are un stil de lucru absolut original, dar care din păcate a dat peste cap întreaga administraţie municipală în ai puţin de un an de zile. Unii, mai pragmatici sau poate chiar interesaţi de eficienţa

actului administrativ dinspre Palat, sunt de părere că primarul Toma a venit de acasă cu un plan (n.a. – pus la cale cu oricine altcineva, mai puţin cu colegii de partid, pesedişti), pe care îl ajustează din mers, aproape în fiecare dimineaţă, la operativa de la 8.00!

Pentru astăzi, vă propunem un subiect de bârfă la cafeaua de dimineaţă (n.a- exact când Toma îi… freacă pe bieţii funcţionari din Primărie, timp de o oră), legat de prestaţia edilului atunci când ar veni vorba despre reconfigurarea şi aşa zisa eficientizare a departamentului Juridic. Am aflat din gura primarului Toma că Palatul este înţesat cu dosare, pe diverse litigii, nesoluţionate, ori pentru care abia de se face figuraţie în Instanţă, dar întârzie angajările pe departamentul respectiv, în ciuda faptului că „intimata” organigrama nouă este aprobată de CLM! Toma spune că are la dispoziţie doar doi jurişti, drept pentru care a hotărât să contracteze serviciile unei reputate case de avocatură din Bucureşti, care va încasa pe sezon o jumătate de miliard! Din nefericire, avocaţii bucureşteni se vor lupta doar în războiul ambiţiilor lui Toma cu… Compania de Apă, astfel că maldărele de dosare (cele mai multe cu speţe pe legile funciare (!)) vor mai rămâne multă vreme nesoluţionate.

Între timp, primarul Toma nu-şi simte în nici un fel orgoliul de edil lezat atunci când alege să pledeze personal în faţa Instanţei cauza Primăriei pe care el o crede a fi cea dreaptă. Se spune că într-o astfel de ipostază a fost Toma, când a încercat să-i emoţioneze pe judecătorii Curţii de Apel Ploieşti în vestitul proces cu poliţiştii locali. Din păcate, judecătorul nu a observat „statura” primarului Toma şi, cu o ironie nemascată, l-ar fi întrebat: „Dumneata nu ai jurişti la Primărie, de vii să te… chinui pe aici?”, la care primarul cu nume de personaj biblic a replicat: „Ba da, dar nu am încredere în nimeni!”.

Sursa: hmunteniadebuzau.ro

Comentarii

Comentarii

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com