Acasa | Diverse | Pamflet de primăvară: Şefii de la RAM s-au sucit, nu-l mai vor pe Boşco la împărăţie. Va ajunge în florăria lui Burada, unde va fi plătit într-o monedă africană

Pamflet de primăvară: Şefii de la RAM s-au sucit, nu-l mai vor pe Boşco la împărăţie. Va ajunge în florăria lui Burada, unde va fi plătit într-o monedă africană

TRIO BOS, ENE, BURADA

Ca nişte finuţi pamfletari ce suntem, ne-am propus ca din spirit civic să continuăm povestea de viaţă a celui care ne-a condus destinele timp de aproape 20 de ani. Aşa că am aplecat iar urechile lungi la zvonacii care ne dau ponturi bune rău chiar dacă sunt pe surse.

Aşadar, bârfitorii de meserie transmit că dezvăluirile făcute de Monitorul de Buzău privind tentativa de aducere a lui Boşco la Regia Autonomă Municipală ar fi semănat panică printre şefii regiei, care iau acum în calcul să nu-l mai angajeze, pe un post de conducere.

Decizia e una firească, am putea spune, dacă privim ce ravagii face DNA-ul în curtea altor corupţi din ţară.

Dar revenind la problemele fostului primar, putem afirma fără să greşim că Boşco musai trebuie să-şi caute de muncă de când a dobândit pe lângă titlul de doctor inginer şi pe cel nobiliar de “student la FF” la Academia Infractorilor.

Noul statut al lui Boşco îl obligă să dea cu subsemnatul o dată pe lună la o comisie unde trebuie să-şi declare veniturile, sursele de subzistenţă dar şi locul de muncă.

Cum Boşcodeală e acum doar un şomeroi care nu poate să-şi declare toţi banii economisiţi în cele cinci mandate, nevoia unui loc de muncă stabil a devenit extrem de stresantă pentru fostul edil.

Bandiţii care prostesc buzoienii de 20 de ani au devenit şi ei mai sensibili la problemele “Doctorului Terente” şi caută acum să-i găsească omului o slujbă modestă care să nu bată la ochi.

Tot zvonacii povestesc că Terminatorul de Buzău, care s-a împrumutat pe vremea când era şeful Cammorei, la banca Botswanei, pentru a achita subvenţiile către regie, s-a făcut foc şi pară când a auzit de noul plan al foştilor supuşi.

Clevetitorii spun că singurul care s-a oferit acum să-i sară în ajutor edilului condamnat este chiar regele panseluţelor, Petrică Burada, care vrea să-l treacă pe Terente la udat floricele de sezon.

Sufletist şi săritor cum îl ştim, Revoluţionarul de Carton i-ar oferi lui Boşco un loc de muncă potrivit cu noul său statut, remunerat în moneda statului African. Şi această decizie a lui nea Petrică pare întemeiată dacă ne uităm la cât a investit Dottore în panseluţe în ultimii ani.

„Panseluța” este una dintre schemele clasice prin care firmele agreate de municipalități fac rost ușor de bani din bugetul public, titrează www.gandul.info citat de Opinia Buzău.

Potrivit circuitului banilor în natură, primăria alimentează de la buget firma care se ocupă de spațiilele verzi, iar firma dă o cotă parte în campania electorală. De asemenea, potrivit analizei citate, noua tendințăîn materie de îmbunătățiri peisagistice este folosirea plantelor exotice: costă mai mult, chiar dacă nu se aclimatizează la noi.

Potrivit datelor centralizate de www.gandul. info și ,,Mediafax”, puse la dispoziție de 20 primării din țară, inclusiv București, suma totală pusă la bătaie pentru spațiile verzi ale orașelor se ridicăîn total la 60,8 milioane de lei, adică 13,5 milioane de euro. Mai bine de jumătate din această sumă, respectiv 7,4 milioane de euro, este pusă la bătaie de București.

Potrivit datelor analizate, cei mai mulți bani pentru plante ornamentale au fost alocați la București, unde autoritățile pun 33,6 milioane de lei. După Capitală, urmează orașul Buzău – 8,6 milioane de lei, Arad – 7,5 milioane de lei, Alba Iulia – 5 milioane de lei, Brașov- 1,5 milioane de lei, Ploiești – 880.000 de lei, orașe care alcătuiesc topul 5 al cheltuielilor.

Comentarii

Comentarii

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com