Acasa | Actualitate | O fi bine să te plimbi prin China, când Buzăul geme de nevoi?

O fi bine să te plimbi prin China, când Buzăul geme de nevoi?

maxresdefault (1)

În 1989 când românii tremurau de frig în case şi abia dacă mai găseau ceva de-ale gurii prin cunoştinţe, Ceauşescu, pleca în vizită de lucru tocmai în Iran. Nici nu-l înteresa pe tiran că bătrânii n-au nici de unele şi mor pe capete la coadă la zahăr şi ulei, că bolnavii şi copiii din România mor cu zile de foame şi de frig.Când s-a întors în ţară, românii n-au mai răbdat şi l-au izgonit pe trădătorul de neam care huzurea în lux şi palate.

După dispariţia dictatorului am tot sperat într-o aşa zisă normalitate însă lucrurile n-au evoluat în bine, ba dimpotrivă. Am rămas fără industrie , fără locuri de muncă iar vreo 7 milioane dintre noi au devenit slugi în occident.
Au spus-o gazetele că Toma face parte dintre cei autointitulaţi în anii 90 drept „investitori strategici” adică din rândul foştilor activişti care au înhăţat o halcă bună din industria şi resursele ţării .
Fără să se gândească şi la cei nevoiaşi, la pălmaşul de rând, acesta ar fi huzurit taman ca Ceauşescu ani de zile pe milioanele de dolari de la firmele primite pomană de la stat. Într-o zi când statul şi creditorii i-au bătut la porţile de metal , ca să-şi plătească dările legale, acesta a spus sec cum că nu mai are niciun cent în buzunar, şi a declarat faliment.
Pentru că nu i-a păsat de fel de condiţia socială a semenilor săi, omul nostru şi-a închis taraba şi a lăsat pe drumuri aproape 6 mii de buzoieni.
Nu vrem să mai comentăm ce s-a-ntâmplat atunci, poate că nici nu mai contează acum când tragi linie şi pui în balanţă şi alte rele chiar mai mari făcute de hoardele de asasini economici care au prăduit România .
Însă cel mai tare ne enervează acum, înşelătoria ieftină pe care acest domn încearcă să ne-o livreze ca fiind Magiun de Topoloveni.

În campanie n-a suflat un cuvinţel despre situaţia economică în care se afla domnia sa, despre datoriile imense către societate. Ca un conducător desăvârşit a considerat că a avut doar ghinion şi a venit să-şi încerce norocul şi la primărie după eşecul din afaceri. A fost ales la mustaţă după ce a promis marea cu sarea însă s-a dovedit că e chitit să nu facă nimic pentru ăştia amărâţi ca noi.
Şi-a instalat rudele şi tovarăşii din companii în locuri călduţe de la societăţile primăriei şi s-a pus pe clocit strategii însă n-a mişcat un deget să facă ceva pentru oraş. La un moment dat, după certuri interminabile pentru controlul Companiei de Apă, s-a gândit să mai ia o pauză că a obosit de-atâta muncă în folosul comunităţii.

Când oraşul stă pe un butoi de pulbere, când mii de oameni angajaţi pe la diverse societăţi ale primăriei, pe la buticuri sau pe ici colo, nu mai au somn de grijă că vor fi daţi afară, Toma a pleacat în China, japonia şi Coreea.
A plecat chipurile să înveţe cum au făcut alţii, de parcă modelul chinezesc , japonez şi coreean s-ar pupa cu ăsta european.
De parcă n-ar şti exact ce-i de făcut pentru oraş, de parcă n-ar şti ce vor buzoienii. Dacă nu ştie dânsul îi spunem noi , ăştia mai breji, că cei de la Buzău, vor locuri de muncă, vor investiţii cu fonduri europene, vor şosele fără gropi, vor locuri de parcare, vor locuri la grădiniţe şi nu mai vor ca banul public să fie irosit. Atâta vor domnule primar şi vă spunem noi pentru că nu trebuie să aflaţi de la asiatici cam cu ce problelme se confruntă buzoienii. Asta în cazul fericit în care probabil vreţi să vă faceţi vreun horoscop sau să învăţaţi arte marţiale. Marii dvs înaintaşi din adiministraţia locală de dinainte de 89 n-au avut nevoie de vizite la Paris sau la Londra ca să toarne asfalt, să bage canalizare sau să modernizeze oraşul. Însă dvs se pare că solicitaţi un ajutor de urgenţă fiind probabil lovit de amnezie.
Când cei bătrâni îşi fac calcule că e poate ultima vară în care vor avea căldură în case, când buzoianul îşi distruge roţile în gropi, când cei mici se îmbolnăvesc pe capete de mizeria din şcoli,d- lui Toma îi arde de plimbări.
Când banii europeni nu sunt accesaţi din lipsă de iniţiativă şi de personal, Toma angajează firme de pază în paralel cu poliţiştii locali.
Când oraşele se modernizează, Toma plănuieşte să ne cumpere autobuze second hand pe care alţii le aruncă.
Când domnul Toma amorsează o bombă socială, când pune în pericol investiţiile de peste 200 de milioane de dolari de la Compania de Apă, domnul Toma dă bir cu fugiţii.

Pleacă în Asia ca să nu mai dea explicaţii de ce-a cheltuit 30 de miliarde de lei vechi pe CD-uri cu programe de calculator,că să nu le răspundă celor sărmani cu ce-şi vor cumpra centrale termice de mii de lei la toamnă.
Decât să asfatezi gropile din oraş sau să dai explicaţii administratorilor de locatari mai bine te scuzi şi spui că pleci vreo lună în Japonia ca să-n-veţi puţină administraţie.
Dacă amărâţii cer să muncească, Toma le dă herghelie la Palatul Marghiloman. Dacă şoferii cer asfalt Toma le arată caii cumpraţi din banii primăriei. Dacă părinţii cer condiţii în şcoli Toma le dă softu că să vadă pe internet şcolile din alte ţări şi tot aşa.

Însă acest şir de evenimente nu este întâmplător.E clar că Toma n-a venit să facă ceva pentru buzoieni.
După cum spuneam în toamna trecută, pactul dintre camarila PSD+PNL+ALDE care şi-a prous să suprime orice urmă de opoziţie la Buzău, a dat startul unor abuzuri de neimaginat. Partidele istorice plus unul năşit de un comunist notoriu continuă ca după program, planul diabolic care aduce sărăcia şi disperarea în casele celor mai amărâţi dintre buzoieni.
Te apucă groaza dacă stai şi te gândeşti că subvenţia la căldura furnizată în sistemul centralizat, va dispărea de la data de 1 aprilie după cum a hotărât domnul primar nou ales, ajutat de consilierii celor trei partide PSD+PNL+ALDE.
E trist că cei care vor fi cei mai afectaţi după ce gigacaloria se va scumpi cu 50 la sută, sunt tot pensionarii şi amărâţii care n-au avut bani să-şi monteze o centrală de apartament.
Anul viitor pe vremea asta mulţi dintre cei bolnavi şi suferinzi care îşi drămuiesc pensia mizerabilă între medicamente şi mâncare, nu vor mai fi poate printre noi.

Sărăcia şi lipsurile îi vor doborî cu siguranţă pe cei care au crezut că vor scăpa de nevoi după toate promisiunile micinoase cu care au fost hrăniţi în cele două campanii electorale de anul trecut.
În afară de consilierii PMP şi cei ai PSRO nimeni n-a încercat să pună stavilă acetor terminatori, acestor oameni fără suflet care se joacă cu destinele noastre. Mai grav este că prin minciuni bine ticluite , aceşti indivizi care şi-au câştigat prin promisiuni deşarte, dreptul de a merge în consiliul local, chipurile ca să apere interesele buzoienilor de rând , fac tot ce le stă în putinţă să dezbine societatea.
Şi-au angajat comentatori prin gazete ca să-i învrăjbească pe buzoienii sătui de corupţie din diversele categorii sociale, taman pentru ca ei să-şi poată face mendrele, nederanjaţi de nimeni.
Este de prisos exemplul sutelor de poliţiştilor locali, lasaţi la peste 50 de ani fără loc de muncă, de o administraţie care n-a demonstrat în 10 luni de mandat că reprezintă o alternativă viabilă la cea precedentă.

Aceşti oameni au ajuns să fie înjuraţi copios de semenii lor pentru că n-au înţeles că este imoral să laşi fără serviciu un om trecut de 50 de ani, fără ca tu să-I oferi o alternativă în loc.
O parte din societate a ajuns să creadă că sărăcia şi toate nenorocirile cu care se confruntă acest oraş, de la gropi, câini vagabonzi şi lipsa locurilor de muncă, se datorează poliţiştilor locali şi funcţionarilor de la Urbis sau RAM. Nu se datorează unora ca Toma care nu şi-a plătit datoria către comunitate.
Însă asta au intenţionat aceşti delatori de meserie, aceste slugi puse pe căpătuială.
Credeţi că le pasă consilierilor de la ALDE, pe ce se cheltuiesc banii comunităţii, când votează pe bandă rulantă, toate planurile neinspirate ale domnului Constantin Toma? Credeţi că aşa zişii social democraţi plâng pe umerii amărâţilor atunci când poştaşul le aduce factura la căldură sau la gunoi? În fine credeţi că reprezentanţii de la PNL varsă vreo lacrimă atunci când voi vă rupeţi maşinile în gropi?
În niciun caz dragii mei…Aceşti consilieri sunt preocupaţi de bănetul care le vine lunar din consiliile de administraţie de la sociatăţile primăriei, în care au fost băgaţi după algoritm, sau de noua maşină de fiţe pe care o va achiziţona odrasla angajată ca funcţionar la stat din partidul care le ocroteşte interesele.

Acum că am scăpat de iarnă Toma le-a mai dat un brânci spre groapă pensionarilor. A ticluit-o de mult să bage în faliment Regia de Termoficare RAM pentru că în mod cert asta se fa întâmpla în final, după scumpirea gigacaloriei care în parte este subvenţionată şi de statul român nu numai de primarie aşa cum susţine edilul în şedinţe.
Trist este că noul primar suţine sus şi tare că e trimis de buzoienii care l-au votat aşa ca să facă experimente cu banul public. Dacă greşeşte şi ne bagă şi pe noi în faliment , nu-l ia nimeni la-ntrebări. Ceea ce uită dânsul este că a fost trimis pe scaunul Primăriei Buzău de nici 14 la sută din buzoienii cu drept de vot. Din cei 114 mii a fost votat de aproape 15 mii iar noi credem în continuare că nu are nicio legitimitate să ne distrugă psihic.
Căci asta se va întâmpla oameni buni când vom ajunge să tremurăm în case ca pe vremea odiosului regim.

Comentarii

Comentarii

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com