Acasa | Actualitate | Jocul periculos al lui Petruș Neagu, care-i ține partea lui Tescaru în războiul cu primarul Constantin Toma

Jocul periculos al lui Petruș Neagu, care-i ține partea lui Tescaru în războiul cu primarul Constantin Toma

Nu mai este pentru nimeni o noutate că cei doi poli ai PSD, primarul Constantin Toma și președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu se au ca șoarecele și pisica. Ultimul argument ne-a fost servit de ședința ADI de la sfârșitul acestei săptămâni, când, enervat că nu îi ies planurile legate de schimbarea lui Tescaru din conducerea Companiei de Apă, Toma a spus că Neagu nu îl susţine deoarece o parte a familiei preşedintelui CJ lucrează în cadrul instituţiei amintite, iar actualul director al Companiei, Ionel Tescaru, îşi are unele rude angajate în Consiliul Judeţean.

Iată pe scurt filmul scandalului. La finalul şedinţei A.D.I. 2008, Toma a declarat că Neagu susţine toate acţiunile Companiei de Apă deoarece o parte a familiei sale lucrează în cadrul instituţiei amintite, iar Tescaru îşi are unele rude angajate în Consiliul Judeţean. În replică, Petre Emanoil Neagu a declarat că nu va susţine o ilegalitate indiferent cine o va face.

Acesta a recunoscut faptul că este prieten cu Tescaru aşa cum şi primarul Buzăului este prieten cu directorul Companiei de Apă. În acest sens, el i-a reamintit edilului de excursiile şi partidele de tenis de masă jucate cu Ionel Tescaru în perioada prieteniei lor.

Nu știm care este scopul adevărat al prieteniei Tescaru – Neagu, însă este clar că președintele CJ mizează pe o carte riscantă. Mai ales că, deocamdată, liderul PSD, Marcel Ciolcau, se ferește să se implice de partea uneia dintre tabere. De ce este riscant pentru Neagu? Pentru că își asociază imaginea cu un personaj din ce în ce mai detestat de buzoieni, din cauza prețurilor mari la apă, a calității proaste a serviciilor, din cauza investiției uriașe în preluarea și refacerea clădirii fostului hotel Crâng. Prea puține sunt motivele care să te facă să admiri un asemenea personaj.

Primarul Toma speculează toate defectele din jurul lui Tescaru pentru a prelua conducerea Companiei de Apă din mâinile acestuia. Din punct de vedere mediatic, trebuie să recunoaștem că Toma este perceput ca fiind personajul pozitiv al poveștii, care a declarat război balaurului cu multe capete, adică mafia din administrație și protejații ei. Efortul va fi uriaș, deoarece inamicul este ținut puternic pe poziție de clientela pe care a ajutat-o Tescaru, angajând rubedenii pe bandă rulantă, însă dacă Toma va răzbi atunci să vezi cum cad capetele balaurului.

PSD-ul pare că a creat un scut în jurul lui Tescaru, pe care Toma vrea să îl strâpungă din interior. Toate aceste lupte interne ajung la urechile oamenilor, și-așa sătui de corupți și lichele politice, iar atunci când vor începe să aleagă neghina din grâu vor da de pământ cu cei care acum se compromit ținând partea unui om care se încăpățânează să devină din ce în ce mai antipatic printre buzoieni. Ciolacu a înțeles lucrul ăsta, însă Neagu nu prea! (Adrian Ivan)

Comentarii

Comentarii

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com