Acasa | Actualitate | Istoria furtului ,,Cloştii cu puii de aur” de la Muzeul Naţional

Istoria furtului ,,Cloştii cu puii de aur” de la Muzeul Naţional

71424-0-tezaurul_pietroasa

La sfârşitul lui 1875, ziarele scriau despre un furt spectaculos care a produs indignare în societate românească. Era vorba despre dispariţia, de la Muzeul Naţional, a Tezaurului de la Pietroasa, cunoscut sub numele de ,,Cloşca cu puii de aur”. Atât valoarea pieselor, cât şi modul în care au fost sustrase au atras atenţia contemporanilor, iar acţiunea a intrat în istorie drept unul dintre marile furturi din istoria Bucureştilor.

Conform statisticilor criminale, cele mai numeroase infracţiuni din a doua jumătate a secolului al XIX-lea au fost furturile. Majoritatea nu erau descrise detaliat în presa epocii, poate şi pentru că nu erau infracţiuni violente care să ducă la decesul sau rănirea victimelor. Unele cazuri au ieşit însă în evidenţă fie prin pagubele materiale însemnate, fie prin modul de operare al răufăcătorului/răufăcătorilor. Furtul Tezaurului de la Pietroasa, din noiembrie 1875, a îndeplinit ambele criterii şi s-a aflat o lungă perioadă de timp în atenţia gazetelor epocii.

Atac politic: conservatorii nu sunt în stare să „conserve” nimic

Numerele din 21 noiembrie 1875 ale ziarelor ,,Pressa” şi ,,Telegraphul“ menţionau chiar pe prima pagină un ,,furt forte îndrăsneţ” de la Muzeul Naţional. ,,Telegraphul“ prezenta ştirea detaliat, pe o coloană întreagă. De obicei, în perioada cu pricina, ştirile despre infracţiuni apăreau la pagina a doua sau a treia şi erau integrate secţiunii ,,faptelor diverse”. Mai mult, relatarea din ,,Telegraphul“ era precedată şi de un titlu care atrăgea atenţia: ,,Hoţii la Museu!”. Folosirea adjectivelor pentru a descrie furtul denota caracterul extraordinar al acestuia: ,,O hoţia din cele mai curioase şi din cele mai cutesătoare”. Articolul accentua apoi valoarea ,,Cloştii cu puii de aur”, care stârnise admiraţia străinilor la Expoziţia universală de la Paris din 1867. Cea mai mare parte a articolul descria modul în care fusese furată colecţia de obiecte preţioase. Camera în care se afla tezaurul era sub încăperea care servea ca bibliotecă şi cancelarie a Senatului. Se credea că mai mulţi hoţi au tăiat pardoseala din această ultimă încăpere, au spart tavanul camerei unde era ţinut tezaurul, au coborât pe o frânghie şi au furat ,,Cloşca cu puii de aur”. În concluzia ştirii apărea un atac la adresa conservatorilor. Se preciza ironic că aceştia nu sunt capabili să conserve nimic şi, deci, că totul se fură. ,,Telegraphul“ era însă un ziar care susţinea interesele liberalilor şi nu de puţine ori relatările infracţiunilor se transformau în atacuri politice.

Tezaurul e recuperat, Pantazescu e prins, dar evadează

În ,,Pressa”, ştirea de la prima pagină avea doar un sfert de coloană şi semnala cazul cititorilor. La pagina a treia, în cadrul secţiunii ,,Fapte Diverse”, fără a fi delimitată de o altă ştire, se relata despre furtul tezaurului de la Pietroasa. Totuşi, nici această ştire nu ocupa un spaţiu prea mare, doar un sfert de coloană. Spre deosebire de prezentarea din ,,Telegraphul“, în „Pressa” se preciza că furtul avusese loc în noaptea de 19/20 noiembrie 1875; ,,Telegraphul“ nu făcea nicio referire la data furtului.

2_1

Peste doar două zile, în numărul din 23 noiembrie, ,,Pressa” publica ştirea intitulată ,,Tesaurul de la Petroasa s’a găsit”. Obiectele preţioase fuseseră recuperate, iar cea mai mare parte a articolului oferea detalii despre făptaşul furtului: Pantazescu, un pungaş de meserie care comisese şi alte furturi. Acesta era considerat un hoţ îndrăzneţ şi un ,,bun gimnastic”. Trăsăturile lui Patazescu se aflau în prim-plan şi în articolul din 25 noiembrie, pe o coloană de la pagina a treia. Făptaşul avea 21 de ani, era blând, cu figura inteligentă, aplicată la rău şi cu calităţi de acrobat. Autorul articolului aprecia că Pantazescu ar fi putut avea o soartă mai bună dacă n-ar fi fost afectat de vicii. El apărea în paginile ziarului şi în numărul următor pentru că reuşise să evadeze din arest, sărind de la o fereastră. În cadrul secţiunii ,,Fapte Diverse”, de la pagina a doua, se relata detaliat evadarea lui Pantazescu. Devenise deja ,,vestitul pungaş Pantazescu” şi avea un statut similar cu acela al celorlalţi răufăcători celebri.

Prinderea sa a fost anunţată într-un articol critic cu privire la modul în care ziarele de opoziţie prezentaseră furtul sau evadarea din arestul Poliţiei. În cuprinsul acestui articol, intitulat ,,Pungaşul Pantazescu şi Politica Diarelor Oposiţiei”, făptaşului îi era din nou alăturat adjectivul ,,vestit”. Ideea esenţială a articolului o reprezenta critica severă a politicii editoriale a ziarelor liberale ,,Românul”, ,,Telegraphul“ şi ,,Alegătorul liber”, care îi învinovăţeau pe conservatori pentru evadarea lui Pantazescu. Aceste ziare ar fi speculat ştirea evadării umplând pagini întregi cu ,,biografiile hoţilor”.

Ce îi leagă pe Pantazescu şi pe Iorgu Serdaru? O fereastră

Relatările din ,,Telegraphul“ arată, într-adevăr, că acest ziar, ca şi ,,Pressa” de altfel, se serveau de faptele criminale pentru a aduce argumente sau contraargumente în chestiunile politice. Furtul Tezaurului de la Pietroasa şi evadarea lui Pantazescu erau subiecte importante nu doar prin spectaculozitatea faptelor, ci şi prin potenţialele implicaţii politice ale cazului. În numărul din 26 noimbrie 1875, ziarul ,,Telegraphul“prezenta cazul pe trei coloane pe prima pagină. Este cel mai amplu articol legat de acest furt sau de Pantazescu. Totuşi, tema centrală nu era reprezentată de furtul în sine sau de evadare, ci de confruntarea politică. Ziarul critica incompetenţa autorităţilor care nu au asigurat o pază mai bună făptaşului, cunoscute fiind calităţile acrobatice ale lui Pantazescu. De altfel, un alt răufăcător cunoscut, Iorgu Serdaru, avea să scape, câţiva ani mai târziu, în 1878, prin aceeaşi fereastră ca şi Pantazescu. Se preciza că unul dintre ziarele conservatoare îl considera pe Pantazescu un ,,agent electoral al roşiilor”, al liberalilor. La pagina a doua apărea un alt articol amplu, care descria un furt anterior al lui Pantazescu. În final, autorul promitea că va fi prezentată ,,biographia” hoţului în numărul următor. În paralel, Pantazescu devenise o ,,vedetă”, ca şi alţi răufăcători. La începutul lunii decembrie, o reclamă din ziar îndeamna cititorii să-şi cumpere bilete la spectacolul intitulat Hoţulu de Cloşcă sau Furtul nereuşit de la Museu, din 4 decembrie 1875, dat de o trupă italiană de pantomină.

În timp, povestea capătă „înflorituri”

006-03_img_8529

Furtul spectaculos de la muzeu este consemnat de mai mulţi autori contemporani. Totuşi, atunci când relatările acestor autori sunt redactate la mai mulţi ani de la desfăşurarea evenimentelor, ele pot conţine informaţii eronate. Lucrarea lui Constantin Bacalbaşa, Bucureştii de altădată (1927-1932), inventariază, de pildă, numeroase evenimente notabile din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Autorul plasează totuşi furtul ,,Cloştii cu puii de aur”, comis de Pantazescu, în noaptea de Crăciun a anului 1877, deşi avusese loc în 1875.

Potrivit lui Bacalbaşa, Pantazescu vânduse una dintre piesele furate unui bijutier-ceasornicar, iar acesta ar fi topit-o. De altfel, Alexandru Odobescu remarca, trist, că tezaurul, restaurat din iniţiativa sa, fusese deteriorat de Pantazescu. După ce a fost prins din nou, Pantazescu a fost închis la pentenciarul Cozia; şi apoi împuşcat mortal când ar fi încercat din nou să evadeze. Constantin Bacalbaşa preluase însă din presa epocii ideea, parţial greşită, că Pantazescu fusese asasinat din ordinul directorului penitenciarului, căruia îi spusese unde ar fi ascuns o parte din bunurile furate în timpul prodigioasei sale cariere.

Sfârşit teribil: directorul penitenciarului a plănuit asasinarea lui Pantazescu

Ştirile legate de împuşcarea lui Pantazescu, în 1884, scoteau la iveală ezitările unor ziare din România. Informaţiile erau, de cele mai multe ori, nesigure şi apăreau la câteva zile de la întâmplările relatate. În ziarul ,,Resboiul” din 22 aug 1884 se preciza că ,,vestitul furt al cloşcei cu pui de la Muzeu” a fost împuşcat în timp ce încerca să evadeze de la penitenciarul Ocnele-Mari. Nu era menţionată însă data la care Pantazescu fusese împuşcat mortal. Peste două zile, o nouă ştire din ,,Resboiul” infirma zvonurile privind moartea lui Pantazescu. Sub titlul sugestiv ,,Împuşcarea lui Pantazescu” se arăta că, de fapt, vestitul deţinut era închis la penitenciarul din Cozia şi nu la cel din Ocnele-Mari. De asemenea, conform unui corespondent al ziarului, cu câteva zile înainte, Pantazescu era sănătos. Trei zile mai târziu, împuşcarea lui Pantazescu revenea în prim-plan. Într-un articol din 27 august 1884 se preciza că el fusese, într-adevăr, împuşcat în seara zilei de 19 august. Articolul insista asupra faptului că ancheta trebuia să stabilească dacă el chiar încercase să evadeze sau fusese asasinat. În numărul următor al ziarului, din 28 august 1884, apărea clar ideea că directorul penitenciarului, un anume Orăscu, plănuise asasinarea lui Pantazescu. O serie de elemente sprijineau această ipoteză. Se părea că în timpul unor lucrări, mai mulţi deţinuţi găsiseră într-un zid al închisorii obiecte din argint şi o ladă cu monede de aur pe care directorul le-a luat acasă. Pantazescu i-ar fi îndemnat pe deţinuţi să-l denunţe pe director, iar Orăscu ar fi decis să-l ucidă pe Pantazescu, un potenţial martor incomod în cazul unui proces. Autorul furtului de la Muzeul Naţional mai avea însă de executat doar câteva luni din sentinţă, iar procurorul ceruse chiar graţierea sa. De asemenea, medicul care l-a examinat pe Pantazescu constatase că acesta fusese împuşcat în faţă, şi nu în spate, cum s-ar fi întâmplat dacă ar fi încercat să fugă. În timpul anchetei au ieşit la iveală noi amănunte, publicate în paginile ziarului ,,Resboiul”: în articolul din 7 septembrie 1884 se relata, de pildă, că soldatul care îl împuşcase pe Pantazescu fusese plătit de unul dintre gardienii penitenciarului.

În urma dezbaterilor de la procesul ucigaşilor lui Pantazescu, din iunie 1885, a reieşit că el nu încercase să evadeze, ci că fusese victima unui complot, iar gardianul Tudorachi Ionescu şi soldatul Gheorghe Grivăţ au fost condamnaţi la câte şase ani de închisoare. Totuşi, în mod curios, directorul penitenciarului nu a fost audiat decât în calitate de martor, deşi nu puţini erau aceia care îl bănuiau că ordonase asasinarea lui Pantazescu. Există indicii că autorul furtului de la Muzeul Naţional se schimbase în închisoare, devenind un deţinut model: s-ar fi ocupat de sculptura în lemn, fiind chiar premiat la un concurs în 1882. Cu toate acestea, chiar şi la mulţi ani de la sfârşitul scurtei sale vieţi, Pantazescu nu scăpase de eticheta din 1875: ,,vestitul pungaş“ care furase ,,Cloşca cu puii de aur”.

Comentarii

Comentarii

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com