Acasa | Actualitate | Fostul primar, Boșcodeală, încă o amânare în dosarul „Orizont”

Fostul primar, Boșcodeală, încă o amânare în dosarul „Orizont”

bosco

În scurt timp se fac trei ani de când fostul primar al municipiului, Constantin Boșcodeală, a fost trimis în judecată în dosarul care trebuie să facă lumină în cazul celui mai mare tun imobiliar dat vreodată la Buzău.

La termenul de vineri, instan­ța a decis o nouă amânare, pentru data de 7 februarie, pentru a se lua cunoștință de obiecțiunile formulate de către inculpați la raportul de expertiză tehnică judiciară, în specialitatea evaluare bu­nuri imobile, cadastru și agro­nomie, expertiză care a ajuns pe masa judecătorilor după un an de când a fost dispusă în cauză.

Reamintim că fostul primar al municipiului Buzău, Constantin Octavian Boșcodeală, a fost trimis în judecată, pe 30 mai 2014, în stare de libertate, de către Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave,  într-un dosar ce vizează trecerea ilegală a unui teren din domeniul public al statului în cel privat. În același dosar au mai fost trimiși în judecată, de asemenea în stare de libertate, Viorica Stana, care la data faptelor era director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău, și Trandafir Nicolae, care la acea dată era director al Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău. Ambii sunt acuzați de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

Potrivit rechizitoriului procu­ro­rilor, Constantin Boșcodeală, Vio­rica Stana și Nicolae Tran­dafir, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu și prin încălcarea dispozițiilor legale în materia fondului funciar, au făcut posibilă trecerea unei su­prafețe de 33 de hectare de teren arabil din domeniul public al  sta­tu­lui în domeniul privat al municipiului Buzău.

Terenul respectiv se afla în administrarea Stațiunii de Cerce­tare pentru Legumicultură Bu­zău, fiind destinat exclusiv ac­ti­vității de cercetare și producerii de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și, potrivit legii, nu putea face obiectul unei asemenea operațiuni

 „În realizarea obiectivului infracțional, inculpatul Constantin Octavian Boșcodeală, invocând o prevedere din Legea Fondului funciar 18/1991, în calitate de pre­ședinte al Comisiei municipale de aplicare a legii fondului funciar, a solicitat Prefecturii Județului Bu­zău – Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – restituirea a 33 ha teren care au apar­ținut fostului izlaz comunal. În documentele transmise Prefectu­rii se menționa că suprafață res­pectivă este în administrarea unei societăți comerciale, S.C. SE­RIBUZ SA Buzău.

  În baza documentelor transmise (referat și tabel privind situa­ția tarlalelor și parcelelor aferente suprafeței de 33,00 ha. aparținând fostului izlaz comunal), prefectul a emis Ordinul nr. 146/ 24.07.2001. Deși Ordinul Prefectului se referea la suprafața de 33 ha, aparținând fostului izlaz, administrată de S.C. SERIBUZ SA, Primăria Municipiului Buzău – prin inculpatul Boșcodeală Constantin Octavian (ca primar) – a preluat, la data de 19.11.2001, cu avizul inculpatei Viorica Stana – director O.C.A.O.T.A. Buzău și al lui Elena Ștefan – reprezentant A.D.S (decedată) – o suprafață de aceeași mărime, însă nu de la S.C. SERIBUZ SA, ci de la Stațiunea de Cercetare și Producție Legumicolă Buzău – reprezentată de inculpatul Trandafir Nicolae, pe un cu totul alt amplasament. Supra­fața preluată aparținea domeniului public al statului, fiind vorba de un teren destinat producerii de semințe și material săditor din categorii biologice superioare, cu potențial economic mai mare, datorită poziționării. Prin punerea în aplicare a Ordinului nr. 146/ 24.07.2001, s-a urmărit un alt scop decât reconstituirea efectivă a izlazului comunal al municipiului Buzău. Această punere în aplicare a reprezentat doar o modalitate menită să îmbrace într-un aspect de legalitate împrejurarea că Primăria Municipiului Buzău – reprezentată de inculpatul Constan­tin Octavian Boșcodeală – a obținut o suprafață de teren mult mai valoroasă din punct de vedere al amplasamentului, situată în imediata apropiere a cartierelor orașului, pe care să poată fi construite obiective economice de către investitori (așa cum s-a și întâmplat în realitate) și nu într-o zonă de la intrarea în municipiu, lângă o cale ferată, unde se aflau, de fapt, terenurile S.C. SERI­BUZ SA ce ar fi trebuit predate și care prezentau un potențial economic scăzut“.

Contribuția Vioricăi Stana, la acel moment director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobi­lia­ră Buzău, a constat în conce­perea și semnarea unui proces-verbal, înregistrat la Oficiul de Cadastru la 19.11.2001, prin care, contrar dispozițiilor ordinului menționat al Prefectului și propriului său referat din 17.07.2001, terenul de 33 ha a fost predat către municipiu nu din suprafața administrată de S.C. SERIBUZ SA Buzău, ci din cea folosită de Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău. Procesul verbal a fost semnat de primarul Constantin Octavian Boșcodeală și de Trandafir Nicolae, la acel moment director al Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău. „Faptele inculpaților au avut ca rezultat prejudicierea statului român cu suma de 12.720.000 lei, reprezentând contravaloarea terenului de 33 ha preluat nelegal, aflat în domeniul public al statului, destinat exclusiv activității de cercetare și produ­cerii de semințe și material săditor din categorii biologice superioare la nivelul Stațiunii de Cercetare pentru Legumicultura Buzău și exceptat de lege de la reîntregirea izlazului comunal, precum și pre­ju­dicierea Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultura Buzău, prin lipsa de folosință a suprafeței respective, cuantificată de reprezentanții  săi  legali  la va­loa­rea de 11.528.760 lei“, mai spun procurorii DNA.

Comentarii

Comentarii

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com