Acasa | Actualitate | EXPLOZIV!!! Buzoienii își vor întinde rufele în biroul primarului Toma-Făcăleț!!!

EXPLOZIV!!! Buzoienii își vor întinde rufele în biroul primarului Toma-Făcăleț!!!

b367b76c994573d5149b49ec6c0632ae

O idee de la copiii spun lucruri trăsnite i-a țucat zilele trecute primarului ales al municipiului, și anume, locatarii de la bloc să nu mai aibă voie să-și întindă rufele spălate pe sîrme improvizate, iar în acest sens pregătește și o hotărâre de consiliu, potrivit unor ziariști pupinc… care-l omagiază cu fiecare bășină trasă, adulmecându-i damful de țăran fost confecționer de căruțe și cultivator de pepeni. Absurd, am spune noi, care am stat la bloc și cunoaștem condițiile, nu toate imobilele contruite pe timpul răposatului au uscător, așa că românul se mai descurcă și lângă bloc, pe o sărmă furată de la Metalurgica sau Contactoare, chiar cu riscul de a rămâne dezbrăcați prin grija țiganilor care s-au întors să fure acasă că afară îi bagă străinii la bulău.  Dar n-ai ce-i face, omul are idei puține și fixe, așa că azi publicăm în exclusivitate scrisoarea deschisă a unui cetățean al Buzăului, care a găsit o metodă pentru a nu încălca porunca primarului…

 

Domnule Primar Constantin Toma

 

Citesc în presa buzoiana de astăzi,faptul că ati primit o sesizare pe ,,domnuleprimar.ro,,din partea unui cetățean revoltat pe ceilalți concetățeni buzoieni că își intind rufele afară pe spațiul public și că ar fi bine că Primăria să interzica printr-o hotarare de CLM acest lucru.Din ce am inteles in articolul respectiv,este posibilă o hotărâre de CLM prin care să desființeze totalmente uscatul rufelor afară.

Domnule Primar,MA OPUN VEHEMENT!Sunt cetățean buzoian,politician local independent și am dreptul de a mă opune când apare ceva care contravine necesităților populației.NU toți avem uscător sau sârme la geam puse.Acestea sunt inestetice,(sârmele la geam)nu niste amarate de sârme afară.

Eu personal stau intr.un apartament proprietate personala,fara uscător sau balcon.Asa a fost construit blocul in acea perioada.Ca mine sunt multi buzoieni.

Va promit solemn că dacă veți da o astfel de hotărâre de interzicere,voi veni să.mi usuc hainele in biroul dvs din Primărie.Nu este un anunț halucinant cum poate dvs credeți sau alții,e realitatea pura.Halucinante sunt unele propuneri care va vin dvs iar dvs le dați curs.

Sper că prin această atitudine civică și publica să vă dau de gândit serios că pe viitor să analizați foarte bine propunerile sau hotărârile pe care domnia voastră le ia.

 

Cu deosebită considerație,

Marius Vlasceanu

Sursa: opinialubisca.ro

Comentarii

Comentarii

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com