Acasa | Actualitate | Dispute aprinse, în cadrul adunării generale ADI 2008, privind suspendarea obligaţiei ca abonaţii să plătească apa meteorică

Dispute aprinse, în cadrul adunării generale ADI 2008, privind suspendarea obligaţiei ca abonaţii să plătească apa meteorică

11-ciotirna-mare

Dezbaterile au avut loc în cadrul adunării generale a ADI 2008, asociaţia intercomunitară în care sunt înscrise toate primăriile buzoiene care priemsc servicii de apă –canal de la Compania de Apă din Buzău.

Convocată la iniţiativa conducerii Companiei de Apă, şedinţa a avut pe ordinea de zi şi două propuneri venite de la Primăria Buzău. Prima dintre ele, la care a achiesat şi Primăria Râmnicu Sărat, viza suspendarea obligaţiei ca abonaţii să plătească apă meteorică , pentur o perioadă de 3 luni. În acest interval, cele două primării ar urma să propună un nou mod de calculare a apei meteorice. Propunerea a întrunit votul membrilor ADI 2008, dar ca să devină aplicabilă ea trebuie supusă consiliilor locale. Astfel, cei doi primari ai oraşelor Buzău şi Râmnicu Sărat au fost sfătuiţi să propună în plenul consiliilor locale aprobarea unor hotărâri pe această temă. Următorul pas ar fi obținerea avizului de la autoritatea de reglementare în domeniu pentru noua formulă tarifară. Preşedintele asociaţiei, Petre Emanoil Neagu a declarat pe marginea acestui subiect: „Cu apa meteorică s-a luat o decizie, ca fiecare UAT interesat, ştiţi că sunt doar două interesate în această problemă, mă refer la Primăria municipiului Buzău şi Primăria municipiului Rm. Sărat de suspendare a plăţii, ca să spun aşa, dar în mod absolut legal. De ce spun în mod absolut legal?
Pentru că fiecare UAT trebuie să dea o hotărîre de Consiliu Local Municipal în acest sens, că asta este legea să se facă o inventariere şi, cu siguranţă, noi vom lua act şi acest lucru se va întîmpla, după ce toate formalităţile legale vor fi îndeplinite. Astăzi au aflat unii, bineînţeles, pentru că sunt mai noi în administraţie, că trebuie să dea şi acea hotărîre de CLM„.

Nemulţumit de discuţiile din interior şi de faptul că a fost trimis să propună Consiliului Local suspendarea plăţii apei meteorice, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a apreciat că decizia din cadrul adunării generale este doar o încercare de tergiversare: „Cu apa meteorică şi aceasta se va lungi şi în continuare vom fi prăjiţi cum suntem prăjiţi şi acum. Şi persoanele fizice. Nu s-a făcut absolut nimic. S-a cerut să facem noi nişlte studii, să le aprobăm în CLM şi apoi cînd se va convoca ANI, în 2-3 ani de zile, să se aprobe acest nou regulament al apei„,a spus edilul sef.

De partea cealaltă, directorul Companiei de Apă Buzău, Ionel Tescaru crede că Autoritatea Naţională de Reglementare a Serviciilor Comunitare de Utilităţi Publice nu va da un aviz favorabil unei hotărîri în baza căreia apa meteorică să fie calculată altfel şi, cu atât mai puţin, unei eventuale încercări de eliminare a acesteia. „Am făcut demersuri de mai mult timp, de pe timpul mandatului fostului primar. Am făcut foarte multe demersuri pentru persoane fizice. Din păcate, ultima dată m-am blocat la avizul de la Consiliul concurenţei. Nu că-l cer eu…Împreună cu preşedintele ANRSC am făcut o întrebare la Consiliul concurenţei pentru că anticipăm un eventual proces cu un agent economic. De ce eu, agent economic, DA şi persoanele fizice NU?

Directorul Companiei de Apă Buzău a explicat că preţul apei furnizată populației poate fi scăzut, plata apei meteorice să fie suspendată, dar asta numai dacă primăriile se angajează să suporte din bugetele proprii diferenţele până la tarifele practicate în prezent de companie.

Comentarii

Comentarii

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com