Acasa | Actualitate | Comercianţii din Bazar vor fi evacuaţi la 1 Iulie, Toma vrea să-şi facă sediu secundar acolo

Comercianţii din Bazar vor fi evacuaţi la 1 Iulie, Toma vrea să-şi facă sediu secundar acolo

bazar

Comercianții din clădirea Bazarului vor trebui să își găsească alte spații comerciale din vară dacă vor dori să își continue activitatea. Municipalitatea nu renunță la idea de a face din clădirea aflată în Piața Teatrului sediu secundar al Primăriei. O delegație a comercianților care își desfășoară activitatea la Bazar a mers ieri pentru a discuta cu conducerea Primăriei și a fost primită după-amiază și de primarul Constantin Toma.

Negustorii veniți cu jalba în proțap la Primărie au depus un memoriu prin care spun că 63 de familii au afaceri în respectivul centru comercial și că evacuarea lor ar fi o pierdere nu doar pentru ei ci și pentru bugetul local de vreme ce au taxele plătite la zi. Totodată, comercianții au găsit și soluții pentru a nu-și pierde afacerile. Ei cer fie să primească standuri într-un hypermarketuri, fie ca municipalitatea să le construiască alte standuri în vecinătatea hypermarketurilor.
Cu toate acestea primarul Constantin Toma este de neclintit și dă asigurări că Bazarul se va transforma din a doua parte a acestui an.
„Acea clădire este a Primăriei Buzău, este o clădire foarte importantă şi, ca să ne desfăşurăm activitatea mai bine în Primărie, şi spre starea de bine şi bunăstarea buzoienilor, trebuie să avem un al doilea sediu activ al Primăriei, pentru a putea lucra aşa cum trebuie. În acest moment, în afară de ceea ce avem aici în Primărie, mai sunt multe spaţii închiriate în care funcţionarii Primăriei îşi desfăşoară activitatea, plătim o muţime de bani şi, în acelaşi timp, nu există acea unitate de comandă care să ne permită să luăm decizii la timp. Încă o dată, este clădirea Primăriei, trebuie ca, împreună cu comercianţii, să găsim o variantă, dar, în orice caz, acel spaţiu nu va rămâne destinat comerţului acesta, cu diferite textile, acolo”, a declarant la finalul şedinţei Consiliului Local, Constantin Toma.
Edilul susține că schimbarea destinației Bazarului face parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a centrului orașului.
„Este un spaţiu reprezentativ al municipiului nostru, noi trebuie să definim centrul Buzăului între Palatul Comunal şi Bazar, intrând, bineînţeles, pe Cuza Vodă, şi, într-un timp rezonabil, apreciez eu de doi-trei-patru ani de zile, să facem să înflorească şi zona centrală a oraşului nostru. Avem un program mai vast, inclusiv cu centrul oraşului”, a mai declarant Toma.
În ceea ce priveşte soarta comercianţilor din Bazar, primarul spune că municipalitatea nu are nici o datorie să le asigure spații comerciale dar că se va consulta cu ei și îi va sprijini pentru găsirea unei soluții.

Comentarii

Comentarii

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com