Acasa | Opinii | Cel mai mare mall din China va fi adus la Buzău cu ajutorul a 24 de avioane Tupolev

Cel mai mare mall din China va fi adus la Buzău cu ajutorul a 24 de avioane Tupolev

chinese-mall

După ce ați citit despre metroul pe care primarul vrea să îl introducă în Buzău, și v-ați pus mari semne de întrebare cu privire la realizarea acestui proiect, iată că noi informații pe care le-am cules, vin să elucideze adevăratul motiv pentru care se dorește construcția acestui mijloc de transport.

Informațiile, care ar fi trebuit să fie strict secrete, au intrat în posesia noastră printr-o întâmplare oarecum ciudată și norocoasă. Mai exact, ziua trecută, primarul Constantin Toma, în timp ce se dădea jos din mașină, a scăpat pe jos o mapă cu câteva dosare și nu a observat acest fapt, intrând grăbit în primărie. Un copil al străzii, aflat în zonă, a luat acele dosare și a încercat să fugă și să le ducă primarului dar nu a fost lăsat de paznici să urce, fiind trimis la plimbare.

Cum acest copil nu știa să citească, văzând și câteva poze printre acele dosare a încercat să le vândă dar nimeni nu era amator să cumpere. Până când, unui cetățean i s-a făcut milă și i-a dat câțiva bani să-și ia ceva de mâncare. Omul respectiv a vrut să arunce dosarele la coș, dar s-a uitat de curiozitate prin dosare. Ceea ce a găsit l-a lăsat fără cuvinte și nu și-a putut reveni o bună bucată de timp din șocul ce-l cuprinsese. După ce și-a revenit în simțiri, omul nostru a zis că nu-i treabă curată și că e cazul să știe toți locuitorii ce-i așteaptă.

Și cum ziarul nostru i s-a părut de foarte mare încredere, ne-a trimis documentele pentru a le aduce la cunoștința tuturor locuitorilor. Trebuie să recunoaștem că și pe noi ne-a șocat conținutul acelor dosare și de aceea rugăm pe toți cititorii să fie cu mare băgare de seamă și dacă ceea ce vor citi li se va părea prea șocant, să se oprească din citit și să continue altădată, sau să roage pe altcineva să citească și să le povestească ce au citit.

În acest articol vom face public conținutul unui dosar ce are strânsă legătură cu introducerea metroului în Buzău.

Este vorba de venirea (mai exact strămutarea) în orașul Buzău a unui număr, pentru început, de o sută de mii de chinezi. Aceștia vor veni cu propriile echipe de constructori care le vor construi locuințele într-o perioadă de maximum 2 ani. În acest fel, Buzăul se va mări de peste 2,5 ori ca suprafață. De aceea este necesar a se lua din timp măsuri și a se asigura și mijloace de transport în comun, știut fiind faptul că acestor chinezi nu prea le place să circule cu mașini, preferând să circule cu mijloacele de transport în comun. Acesta este secretul pe care Constantin Toma l-a ascuns buzoienilor atât de bine încât nimeni n-a știut de el.
Din același dosar am mai aflat că Toma a pus câteva condiții pentru a primi refugiații chinezi.

Prima condiție este ca el să fie primar pe viață. De fapt chinezii s-au obligat ca la toate alegerile să-l voteze pe Toma primar. În cazul în care se încalcă această condiție, Toma va primi despăgubire de 2 milioane de euro pentru fiecare zi în care nu mai este primar. Ceea ce înseamnă că pe durata unui mandat de 4 ani a altui primar, Toma va primi aproape 3 miliarde de euro. Păi cum să nu-i convină fraților când, oricum, are numai de câștigat.

A doua condiție este ca toți chinezii să cumpere numai filtre de apă Aquator fabricate în China sub licență Grup Romet.

Dacă lucrurile vor evolua în direcția corectă,avem toate șansele ca în următorii ani să avem cel mai mare mall din Europa!!!!!!!!!!

Și încă o veste neașteptată pentru buzoieni, vor avea cel mai mare mall din Europa și al doilea ca mărime din lume. Asta deoarece chinezii s-au gândit să nu vină cu mâna goală la Buzău și să-și aducă o amintire de acasă. Iar amintirea această este de fapt un megamall ce a zăcut ani de zile nefuncțional și care va fi mutat din China cu ajutorul a 24 de avioane Antonov A225 Mrya și a 54 de cargoboturi.

China Mall va fi mutat la Buzău deoarece chinezii au construit un alt mall mai mare și vor să construiască pe locul acestui mall, care va fi transferat, un mall și mai mare dar și un oraș întreg pentru 44 milioane de locuitori. China Mall, care va veni la Buzău, trebuia să fie centrul de shopping de lux din suburbiile oraşului Dongguan, care să demonstreze că şi chinezii apreciază şi se bucură de produsele exclusiviste, originale. Cu o suprafață de 892.000 m2 şi spaţii pentru 2.000 de magazine, este de aşteptat ca mall-ul să adune zeci de mii de clienţi pe zi! Bucureștenii vor veni să-și facă cumpărăturile la Buzău.

Locul exact în care va fi amplasat noul mall nu este încă stabilit, dar au rămas în picioare două locații. Prima locație este pe terenul în care este actualmente un cartier de locuințe, cunoscut ca și Cartierul Orizont. Toate construcțiile de aici ar urma să fie demolate, pe cheltuiala chinezilor, deoarece au fost construite ilegal.

Cititorii care nu s-au prins că acest articol este un pamflet, vor fi chemați la audieri la Parchetul de Stejar din Casa Viselor, unde vor lăsa și diplomele obținute, și vor fi obligați să-și plătească cheltuielile de școlarizare care au fost suportate de stat, de la grădiniță și până la ultimul grad al școlarizării lor pentru că nu au înțeles nimic din viața asta.

Comentarii

Comentarii

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com