Acasa | Gura Targului | Buzoienii vor avea metrou iar căldura şi apa vor fi furnizate gratuit

Buzoienii vor avea metrou iar căldura şi apa vor fi furnizate gratuit

Toma-Mult-990x660

Veşti bune pentru buzoieni vin de la Palatul Comunal. În curând Buzăul va neneficia de nişte facilităţi care-i vor face invidioşi chiar şi pe japonezi. Surse din anturajul primarului au declarat că edilul buzoian lucrează la câteva proiecte care-l vor propulsa rapid în analele oraşului: metrou, căldura, apa şi utilităţi gratis pentru toţi contribuabilii.

Deşi la prima vedere informaţia ar părea o glumă vehiculată de persoane ironice, ultimele rapoarte venite de această dată de la Primăria Buzău ne fac să dăm crezare unui asemenea plan de-a dreptul faraonic pentru municipiul Buzău.

Toma a anunţat déjà că buzoienii vor beneficia în curând de o modernizare ieşită din comun a Pieţii Centale din Buzău, care va avea parcare subterană, lifturi de acces , aer condiţionat şi de ce nu o copie la scară a grădinilor suspendate din Babilon.

Potrivit martorilor care au fost de faţă la mai multe discuţii iniţiate de edil, cu mai mulţi oameni de bine şi afacerişti pe care acesta se bazează, Toma ar avea în plan pentru următorii trei ani, cât i-au mai rămas din mandat, construcţia unui metrou care va lega Palatul Comunal de zona industrial.

”Ideea nu este nouă şi a mai fost aplicată la 100 de km de Buzău în capitala României. Am văzut că şi Clujul, un oraş mai modest în furăciuni decât Buzăul are în plan un asemnea proiect. Dacă investitorii vor veni buluc aşa cum se preconizează ar reprezenta o mare realizare în mandatul dânsului, faptul că mii de buzoieni care vor angajaţi ar putea ajunge rapid la serviciu”, ne-a declarat sub protecţia anonimatului sursa din primărie.

Căldură, apă, canalizare şi gunoi gratis

Tot în mandatul domnului Toma am putea asista la o devărată revoluţie de cel puţin 10 ani în domeniul utilităţilor la fel ca în Islanda. Un alt angajat de la Urbis care a ţinut de asemenea să rămână tot anonim ne-a şoptit care sunt planurile primarului. ”Vă spun eu sigur că dacă domnul Toma va prelua controlul Companiei de apă, reducerile la preţ vor fi masive aşa cum a promis iar facturile vor fi citite pe zero aproape 10 ani. Eu l-am auzit cu urechile mele când îi spunea domnului Sălcuţan. Dânsul vrea să dea înapoi toţi banii luaţi cu japca de Compania de Apă şi de aceea buzoienii nu vor mai plăti nimic la apă şi canalizare. Va fi ca în ţările civilizate unde nu se plăteşte mai nimic”, ne-a declarat sursa noastră.

Să te ţii şi căldura va fi moca

Zvonurile că Regia Autonomă Municipală va fi pusă pe chituci de primarul Toma sunt la fel doar glume proste de speriat pensionarii care nu au bani să-şi monteze o centrală. Dimpotrivă tot sursele noastre ne transmit s-o lăsam mai moale cu vrăjelile şi să le spunem oamenilor adevărul. Pentru că asta ne şi dorim în fond (SIC) am hotărât să publicăm şi comunicatul unui grup de la RAM care este revoltat de zvonurile rele apărute pe bursa ştirilor şi mai ales la noi.

Dar iată ce spune comunicatul:

“Dragi buzoieni în primul rând vă rugăm să nu intraţi în panică şi să nu credeţi toate mincunile cu scumpirea gigacaloriei de la 250 de lei la 500 pentru că nu va fi aşa. Domnul Primar Toma în care noi avem încredere deplină, bravul conducător al urbei şi omul pe care ne bazăm, noi cei aproape 600 de angajaţi, că nu ne va pune cu botul pe labe cum a făcut-o şi cu poliţiştii locali, va acţiona conform unui grafic complex. Dânsul va ieftini complet gigacaloria, adică o va furniza gratis începând de anul viitor graţie unui proiect foarte ambiţios, care vă va face să-l alegeţi din nou primar. Poate nu vă vine să credeţi dar soluţia este de-a dreptul incredibilă, marea centrală va funcţiona cu biogaz domnilor. Toţi angajaţii din instituţiile care ţin de primărie vor fi obligaţi printr-o anexă din contract ca pe perioada anotimpului rece să consume îndeosebi, fasole şi mazăre iar biogazul rezultat va fi captat şi trimis direct la CET pentru valorificare. Testele au arătat că randamentul este maxim iar surplus de pe timp de zi va fi stocat. Testele au dat rezultate chiar în această iarnă, la Regia TransBuz unde câteva autobuze păstorite de finul domnului Toma, funcţionează deja cu bălegar , pardon cu biogaz . E funcţională treaba dom’le de-aia a comandat domnul Toma vechituri că cică numai astea se pot adapta la acest combustibil ecologic, care ne va aduce prosperitate şi căldură în case”, se precizează în comunicatul grupului de la RAM. (Pamflet de Păsărică Georgel)

Comentarii

Comentarii

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com