Acasa | Actualitate | Buzău, posibil sub cod roșu de viscol, mâine între 8.00 şi 14.00

Buzău, posibil sub cod roșu de viscol, mâine între 8.00 şi 14.00

image-2010-01-20-6831847-56-viscol

Buzăul s-ar putea afla vineri, între orele 8.00 -14.00 sub cod roșu de viscol. Avertismentul vine de la directorul general al ANM, Elena Mateescu, care a declarat la comandamentul de iarnă de la Ministerul Afacerilor Interne că în afarea Buzăului, și Brăila, Ialomița și o parte din Vrancea ar putea fi afectate de natura dezlănțuită.
„Modelele indică intervale de timp în cursul zilei de mâine (vineri, n.r.), în care, datorită intensificărilor de vânt care pot depăşi 90 de kilometri pe oră şi în aceste condiţii vizibilitatea să fie spre zero. S-ar putea să emitem o avertizare de vreme severă imediată de tip cod roşu, în intervalul posibil 8-14, pentru estul judeţului Buzău, vestul judeţului Brăila, partea central-nordică a judeţului Ialomiţa şi extremitatea de sud-est a judeţului Vrancea”, a spus Elena Mateescu.
Directorul general al ANM a precizat că, de sâmbătă, vremea ar putea deveni deosebit de rece în aproape toată ţara, cu minime cuprinse între -24 şi -12 grade.
„De sâmbătă este posibil să emitem cod galben pentru o vreme deosebit de geroasă în special partea centrală, în partea vestică, sudică şi estică a României. Aici vom avea – şi nu numai, chiar şi în sudul ţării – temperaturi deosebit de scăzute, pentru că maximele vor fi -17 – -10, iar minimele spre -24 – -12 grade, cu cele mai coborâte valori, care pot fi de -25 de grade, în zonele deja cunoscute ca polul gerului din estul Transilvaniei şi nordul Moldovei”, a adăugat Elena Mateescu.

Comentarii

Comentarii

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com