Acasa | Gura Targului | Află cine-i păpușarul din spatele candidatului PSD Constantin Toma! Este incredibil cum a putut acest personaj să-și paraziteze propriul partid

Află cine-i păpușarul din spatele candidatului PSD Constantin Toma! Este incredibil cum a putut acest personaj să-și paraziteze propriul partid

toms

Teoriile lansate în ultimele săptămâni cu privire la ascunzișurile candidaturii lui Constantin Toma la șefia primăriei Buzău nu aduc în discuție personajul cel mai important din acest scenariu precum și interesele acestuia în administrarea banilor județului.

Naivii care cred că Toma a avut el singur determinarea de a candida la funcția de primar al municipiului Buzău trebuie să știe că persoana care l-a convins pe acesta să candideze este nimeni altul decât Aurel Gubandru, personajul malefic din spatele lui Toma, omul care stă ascuns de ceva vreme cu îndârjirea nemiloasă de a se răzbuna dar și de a parveni și mai mult.

Aurel Gubandru se consideră autorul principal al aducerii grupului Boșcodeală la șefia județeană a PSD, dar într-o și mai mare măsură s-a considerat dat la o parte de la masa cu bunătăți a coducerii filialei partidului. Așa încât, a trebuit să-și găsească o marionetă cu care să-și atingă scopurile personale.

Cei foarte apropiați lui știau de ceva vreme despre dorința acestuia de a accede la șefia Consiliului Județean Buzău, dar acest lucru părea greu de realizat până… până la lansarea candidaturii lui Constantin Toma la primăria Buzău. Scenariul pe care îl demasc poate părea nerealist, dar doar pentru ignoranți și necunoscători în jocurile de interese.

Lista candidaților pentru consilieri județeni ai PSD conține câteva nume din vechiul legislativ, nume care însă nu lasă în urmă decât mirosul slugărniciei față de cel mai puternic. Iar cel mai puternic în PSD Buzău, chiar dacă nu încă foarte vizibil, este, și urmează să-și arate această putere, chiar Aurel Gubandru.

Aurel Gubandru care are polițe de plătit vechilor oponenți dar și nerecunoscătorilor care nu l-au pus, la timp, la masa generoasă a filialei județene a PSD. Aurel Gubandru care urmează să-și primească poate chiar postul de șef al filialei locale a PSD, odată cu instalarea într-un post confortabil la șefia Consiliului Județean Buzău.

Aurel Gubandru care urmează să-și aducă propria echipă de aplaudaci și de slugarnici cu care urmează să-și atingă interesele. Iată de ce a fost dat la o parte Fănică Bârlă, iată de ce urmează să fie executați la timp și ceilalți nerecunoscători, printre care îi amintesc doar pe Neagu Petre Emanoil și Marcel Ciolacu.

Ce mai știu este că se urmărește controlul total la Compania de Apă Buzău. Cum? Prin metoda japoneză descrisă de Constantin Toma. Decapitarea lui Zgonea de la conducerea PSD decapitează practic toată influența artificială de care se bucura gașca Ciolacu în cadrul PSD. Este de notorietate relația personală între Ciolacu&Co și Valeriu Zgonea, relație care nu are cum să treacă fără urmări din partea tătucului PSD de azi, Liviu Dragnea.

Faptul că la lansarea candidaturii lui Toma a venit personal Dragnea la Buzău spune de fapt cine este preferatul conducerii centrale a partidului. Iar Toma, îmi pare rău să o spun, dar acesta este doar o marionetă prin care Gubandru își urmărește doar propriile interese.

Poate pentru mulți dintre cei care au auzit sau chiar îl cunosc personal pe Constantin Toma, afirmațiile anterioare pot părea neplauzibile. Dar pentru cei care știu dedesubturile acestei relații ca și pentru cei care știu să analizeze la rece faptele, este clar că eu nu fac să se vadă decât vârful acestui aisberg relațional al intereselor nefaste pentru buzoieni.

gubaAurel Gubandru este genul de căpușă dezumanizată care, pentru a-și atinge interesul, nu are niciun fel de remușcări, chiar dacă va călca pe cadavre. Scenariul după care lucrează este însă același și destul de simplist: își caută o victimă, îi câștigă încrederea, apoi profită la maximum de poziția câștigată.

Exemplu: În PSD, a câștigat încrederea lui Ion Vasile pe vremea când acesta era lider absolut al filialei județene, apoi a încercat să-l execute în mometul în care puterea acestuia slăbise, dar nu înainte de a-și fi găsit o nouă victimă în persoana lui Constantin Toma.

Nereușita inițială în execuția politică a lui Ion Vasile l-a ambiționat și mai mult pe prefăcutul oltean și i-a făcut lui Toma capul calendar cu necesitatea ca acesta să fie în politică. După ce l-a muls bine de o parte însemnată de bani, ocazie cu care și-a realizat financiar și copiii, dar și diversele amante ocazionale, după intrarea în lichidare a grupului de firme deținut de Constanti Toma, Aurel Gubandru și-a (re)găsit o nouă victimă: administrația locală.

Intrarea acestuia în conducerea RAM Buzău nu i-a suplinit însă dorința de răzbunare și nici avantajele de care se bucurase în trecut de la Constantin Toma. Așa că și-a continuat planul de a accede și mai sus, folosindu-l în interes propriu chiar pe Constantin Toma, pe care l-a ”ajutat” să-și dorească fotoliul de primar al Buzăului. Iar jocurile s-au aranjat perfect de data aceasta.

Pentru că, în ciuda aparențelor, Toma este un om simplu, cu o gândire simplă, neangrenată în uneltiri politice, un pic naiv și mult prea credul cu persoanele care i-au câștigat încrederea. Este foarte ușor, așadar, pentru un uneltitor de talia lui Gubandru să-l manipuleze pe Toma. Iar Toma este gazda perfectă pentru scopurile lui Gubandru. Ceea ce este chiar interesant este faptul că Toma nu vede și nici nu va vedea prea curând jocurile acestui personaj.

Nici interesele lui Cezar Preda în folosirea lui Constantin Toma, ca primar al municipiului Buzău, nu sunt de neglijat, dar ele urmează să se confrunte cu interesele lui Aurel Gubandru. Probabil că urmează, pe partea aceasta noi conflicte, sau noi legături. Urmează ca în într-un timp relativ scurt să vedem deznodământul acestui joc de putere. (Ion Tudose)

Comentarii

Comentarii

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com